O elevă are o relaţie cu directorul liceului unde învaţă

558196   82   89
Poveste de dragoste între o elevă de clasa a XII-a şi directorul şcolii unde învaţă fata. Ziarul Gardianul publică astăzi un articol care scoate la iveală relaţia celor doi, iar directorul este prezentat în ipostaze compromiţătoare cu eleva.Ziariştii susţin că fotografiile au fost publicate pe un site chiar de elevă. Mai mult, tânăra face şi comentarii şi dă detalii despre relaţia cu directorul. Spre exemplu, ea spune că o să-i lipsească îmbrăţişarea şi parfumul lui.Colegii, dar şi profesorii de la Colegiu Tehnic Traian au declarat că ştiau de relaţia celor doi. Unul dintre profesori povesteşte chiar că directorul a amenajat în subsolul şcolii un dormitor, unde petrece timp atât cu eleva, cât şi cu unele profesoare.Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bucureşti anchetează cazul, iar în două, trei zile vor dispune toate măsurile care se impun în această situaţie.

Komentarze

@cameliaasaad
@cameliaasaad 12-10-2012 07:33
Nu credeți așa ceva!!!a fost invatatorul meu de matematica pe timpul lui Ceaușescu promotia 1983 si era cel mai aspru prof din școala !!!nu suferea sa ne vadă machiate nici măcar cu strugurel!!!dar era om bun!!dumnezeu sal ierte!!!fata asta cred ca a vrut sal santajeze!!!
@orientalchristian1
@orientalchristian1 25-07-2011 06:35
astea sunt cancan :)) de ce sa rozi creionul cand poti sa...
@ionut172
@ionut172 14-07-2011 01:11
ce prostye in romania asta este prea multa democratye
@ahmedeox
@ahmedeox 23-06-2011 14:54
Domn director nu mai cere marire de salariu, ci marire de altceva LOL
@slk992
@slk992 17-04-2011 06:52
Acest profesor fiind fostul director al liceului in care invat a murit acum un an, aveti unpic de demnitate si respect. In plus el a fost foarte exigent cu vestimentatia elevilor si prea prietenos cu profesoarele mai tinere, dar nimic mai mult. Deci sa fim sinceri, ca orice profesor sau director/directoare, poze de sfarsit de an sau doar pentru ca elevii apreciaza un profesor se accepta doar pentru o amintire. Dar stiti cum e mass-media, plina de cacat cu multa imaginatie - proasta.
@edyc1989
@edyc1989 25-03-2011 17:31
@ab666ful Faza e ca un mos de 70 de ani mult nu mai are si moare si gaseste o proasta dinasta ca sant destule, ca el oricum moare si nu ia banii in mormant cu el, dar o fata de 20 de ani ce face? Face cel mai scarbos lucru pt bani, sta a o linga mosu ala de 70 de ani sau ea pe el si mai zici ca fac femeile ce vor cu barbatii.
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 10-02-2011 21:53
1..asa am vrut eu sa scriu...2...ce te freaca pe tine grija?...3...sunt fata..:)))
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 10-02-2011 21:53
Respond to this video.....da o cunosc personal..care-i problema ta?? si stiu foarte bine de ce e in stare fata asta..si crede-ma...ca nu ar face asta...ma rog..:-j nu mai conteaza..
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 10-02-2011 21:51
@temistoclebest categoric..!!:-j
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 10-02-2011 21:51
@scrottorture ....stiu sa scriu..numai ca..asa am vrut eu sa scriu..:-j...te deranjeaza cumva??
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 10-02-2011 21:50
@cristianMDS1 esti praf..:-j..frate..tu esti batut in cap..???
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 10-02-2011 21:49
@mitzaw asa am vrut eu sa scriu..ai ceva in potriva??....
@mariotheone20009
@mariotheone20009 20-01-2011 04:13
mai sunt multe panarame deastea
@Jacuzi12
@Jacuzi12 17-01-2011 00:47
@MrZara99 nu inteleg, ce ai cu rockerii?
@112zone
@112zone 20-12-2010 15:15
face orice sa o treaca clasa :))
@Dymitry95
@Dymitry95 28-11-2010 13:48
o curva si un Pedofil
@Andrewolf1000
@Andrewolf1000 04-10-2010 21:39
are o relatie cu profu pentru un 10 altii se chinuie cu nopti nedormite si ea se pupa cu mosu si ia la 10 de rupe adica de pomana
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 02-10-2010 04:29
@funkykid21 ..thooamneeeeeeeeee=)))))))))))esti prost/a...sau doar dobitoc/a....de une pnm ati scos frate chestiile astea:O:O..mai intai uitati-va la voi..si in plus..cum spunea..asta nu e nimic...ca asa pot face si eu poze..ca amintiri..gen.."anii de liceu"..voi nu gandti..pe bune:|
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 02-10-2010 04:27
@lil7me ,,,buuuuey esti nebun..cu profa de sport..codreanu???dute ba la gara si impusca-te..nu mai scoate vba aiurea...astea sunt numai minciuni..ce pana mea..daca ma duc si fac poza cu un profesor gata asta inseamna ca's cu el..sau late macarii???voi nu ganditi???e clar..din moment ce lasati astfel de comentarii...:-j..R.I.P CHIRALEU:((..sunte-ti praf..(astia cu comm(..dau si ei ca sa se afle in treaba..sa se creada smecheri..cand defapt asta e un fleac..doar o poza..asta nu dovedeste nimic:-j
@BettyBeatrices
@BettyBeatrices 02-10-2010 04:22
@ella21690 ,,,de unde ai scos-o si pe asta=)))))))))))))))))))))))...nici macar nu e adevarat,,,buuey...ce prosti sunteti...parerea mea e ca va ofticati-)))1)nici macar nu sa intamplat2)R.I.P Kira:((

Inne filmy z kanałem Realitatea TV